Apariţii în presă

Depaco-Wetterbest, primul producător de ţiglă metalică ce organizează cursuri autorizate de meserii în România
18 iulie 2018

Depaco a obţinut acreditările necesare din partea Ministerului Educaţiei Naţionale prin Autoritatea Naţională pentru Calificări şi a Agenţiei Judeţene pentru Plăti şi Inspecţie Socială.

„Școala Wetterbest face posibilă intrarea în industria construcţiilor a unor tehnicieni cu un bagaj important de cunoştinţe teoretice şi practice legate de realizarea învelitorilor metalice, care sunt mai responsabili şi mai conștienţi de importanţa activităţii lor. Iniţiativa reflectă dorința noastră de a creşte calitatea lucrărilor, spre beneficiul direct al clienţilor finali care investesc în proiecte de construcţie sau de renovare. Într-o lucrare de construcții calitatea punerii în operă este cel puțin la fel de importantă ca cea a materialelor folosite. Din experiența noastră, majoritatea problemelor apar la montaje și este un lucru general în industria construcțiilor. Crearea unui cadru structurat de formare profesională pentru specialiști în domeniu este o dovadă a responsabilității companiei față de clienții săi” – Valeriu Irimescu, CEO Depaco.

citește mai mult
Depaco deschide la Cluj cel de-al doilea centru regional de vânzare marca Wetterbest
12 iunie 2018

Depaco, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperişuri, parte din grupul  Teraplast, își continuă politica de consolidare a businessului și deschide un centru regional de vânzare în orașul Cluj-Napoca. Existența noului centru va permite o servire mai bună a zonei Ardealului, clujenii având la dispoziţie un showroom şi un punct de contact cu brandul Wetterbest, de unde vor putea să afle mai multe informaţii despre produsele necesare pentru construirea sau renovarea acoperişului şi unde vor avea posibilitatea să plaseze comenzi. Primul centru regional Wetterbest a fost deschis în luna aprilie la Timişoara şi face parte din strategia companiei de a-şi desfăşura activitatea în cât mai multe zone din ţară.

citește mai mult
Șipcile de gard metalice Wetterbest, o alternativă modernă la șipcile de gard clasice
26 februarie 2018

Grupul Wetterbest își completează portofoliul cu o nouă categorie de produse, adiacente segmentului de țiglă metalică – șipcile de gard metalice. Noile produse reprezintă o alternativă modernă și superioară la șipcile de gard clasice și pot fi utilizate pentru împrejmuirea lucrărilor comerciale, rezidențiale, precum și celor industriale.

Șipcile de gard metalice de la Wetterbest sunt confecționate din oțel deformabil DX52 dublu prevopsit, printr-un proces de galvanizare și prevopsire multistrat în câmp electrostatic, care le conferă o rezistență sporită la acțiunea factorilor de mediu și la manipularea mecanică. Mai mult, stratul de zinc protejează oțelul împotriva coroziunii și menține stratul de vopsea neafectat pentru o perioadă îndelungată de timp și asigură un aspect plăcut pe ambele părți ale șipcii de gard.

citește mai mult
Cum arată schimbul de generații într-o afacere de familie românească ce concurează cu multinaționalele
Septembrie 2017

Antreprenoriatul nu se transmite genetic, iar într-o afacere de familie predarea ștafetei către următoarea generație nu se face întotdeauna după un plan stabilit. Irimescu Sr. și Irimescu Jr. contrazic însă complet această teorie.

„Sfaturile pe care mi le-a dat tatăl meu au fost să încerc să negociez orice, să acord atenție oamenilor din companie și să nu vând minciuni, ca să pot dormi liniștit noaptea“, mărturisește Valeriu Irimescu, tânărul de 27 de ani care a preluat de la finalul lui 2016 conducerea producătorului de ţiglă metalică Depaco (brandul Wetterbest), un business de peste 30 de milioane de euro.

Tânărul a absolvit administrarea afacerilor la Universitatea din București și, ulterior, a continuat cu un master în managementul riscului în afaceri internaționale în cadrul Academiei de Studii Econo­mice, dar a lucrat încă de la 21 de ani pentru grupul fondat de tatăl său.

citește mai mult
Planurile Depaco după preluarea de către Teraplast: Urmează consolidarea şi exporturi pe pieţe cheie. România este a doua piaţă din Europa în producţia de acoperişuri metalice
22 iunie 2017

Achiziţia pachetului majoritar al Depaco de către Teraplast creează noi orizonturi pentru business-ul fondat de către antreprenorul român Dragoş Irimescu, astfel că un plan de dezvoltare al companiei urmează să fie pus la punct pentru o nouă etapă în care producătorul de acoperişuri metalice va intra.

Într-un interviu acordat wall-street.ro, Dragoş Irimescu, fondatorul companiei Depaco şi Valeriu Irimescu, fiul antreprenorului român, actualul director executiv al companiei, au vorbit despre planurile Depaco cu brandul Wetterbest la nivel local, ce provocări au cei doi în faţă şi cum văd dezvoltarea companiei şi a pieţei de învelitori metalice în anii următori.

Potrivit lui Valeriu Irimescu, planul vizat de companie este ca pana la finalul anului 2019, 10% din totalul rulajului companiei specializate in productia de solutii pentru acoperisuri sa atinga sa fie reprezentat de exporturi.

citește mai mult
Wetterbest, creștere de 65% în primul semestru din 2017
21 iunie 2017

Grupul Wetterbest anunță rezultate remarcabile pentru primele 6 luni ale anului 2017: o cifră de afaceri de 70 milioane de lei (+65% față de perioada similară a anului 2016), un profit consolidat de 7 milioane de lei (de 2 ori mai mare) și volume de 2.000.000 mp (+40%). Pentru 2017, reprezentanții companiei au în plan investiții totale în valoare de 1 milion de euro, alocate în special achiziționării de utilaje de ultimă generație, extinderii liniilor de producție și dezvoltării infrastructurii. Obiectivul este susținerea unui ritm constant de creștere anuală, de două cifre, peste media pieței.

Wetterbest exportă produse în şapte ţări din Europa: Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Belgia şi Franţa. Pentru 2017, compania estimează că va exporta circa 100.000 mp de produse, în valoare de 1 milion de euro.

citește mai mult
Wetterbest® Faltz, panouri fălțuite tradițional
24 decembrie 2016

Wetterbest® Faltz se obţine prin prefălţuirea minirulourilor de tablă plană cu ajutorul unui utilaj special. Particularitatea care îl face remarcat este dubla fălţuire a panourilor, ceea ce îi conferă etanșeitate și îi sporește rezistenţa la infiltraţii. Mai mult, montajul devine simplu și rapid de realizat prin asamblarea panourilor prefălţuite, pe pante mici, începând de la 3,5 grade şi continuând cu placări verticale.

Faltz se adaptează oricărui tip de construcţii și arhitectură: case noi sau case vechi, renovări sau restaurări, precum și construcţii rezidenţiale, comerciale sau industriale, și le conferă o notă tradiţională. În plus, panourile Wetterbest® Faltz pot fi folosite și pentru învelirea zonei de faţadă.

citește mai mult
Wetterbest® lansează Colosseum, al cincilea profil de țiglă metalică din portofoliu său
5 decembrie 2016

Noul produs se remarcă prin geometria aparte a panourilor de țiglă metalică, zveltă și amplă, inspirată din arhitectura Colosseumului de la Roma, cu avantaje deopotrivă estetice și funcționale pentru acoperiș.

Din perspectivă funcțională, țigla metalică Wetterbest® Colosseum permite evacuarea rapidă a apei acumulate la nivelul acoperișului, facilitează degajarea rapidă a masei de zăpadă și oferă o rezistență sporită la manipularea mecanică. În plus,baza decupată pe contur oferă posibilitatea unor suprapuneri minime a panourilor de țiglă, fără pierderi de material în timpul montajului. Rezultatul este un acoperiș cu mai puține îmbinărivizibile, uniform, economic și durabil.

La nivel de design, noul profil împrumută din eleganța țiglei ceramice cu care se aseamănă și oferă acoperișului o notă tradițională datorită simplității ce caracterizează panourile de țiglă. Colosseum se potrivește atât pentru construcții noi, cât și pentru proiecte de renovare, care prezintă o pantă corespunzătoare, de minimum 12°.

citește mai mult
Wetterbest a lansat Asociația „Wetterbest pentru Comunitate”
3 noiembrie 2016

Grupul Wetterbest a lansat Asociația „Wetterbest pentru Comunitate”, cu scopul de a sprijini tinerii din mediile defavorizate pentru a se dezvolta și a avea acces la educație. Activitatea asociației va viza, în special, comunitatea din Băicoi și zonele limitrofe, dar pe viitor vor fi abordate și proiecte la nivel național.

„Sunt de părere că fiecare persoană are o datorie implicită de a contribui la dezvoltarea comunității în care trăiește. Asociația este modul prin care dorim să ne aducem contribuția în comunitatea în care ne desfășurăm activitatea zi de zi, alături de proiectul Școala Wetterbest în cadrul căruia organizăm cursuri gratuite de montaj. Prin intermediul „Wetterbest pentru Comunitate” dorim să oferim cât mai multor copii și tineri cu potențial din Băicoi o șansă la educație și dezvoltare personală și profesională, pentru ca, la rândul lor, să devină vectori ai schimbării”, a declarat Dragoș Irimescu, Director General Wetterbest.

citește mai mult
Şcoala Wetterbest - un răspuns profesionist la probleme generate de neprofesionalism
21 iunie 2016

Şcoala Wetterbest pentru montatori de acoperişuri s-a înfiinţat din dorinţa companiei cu acelaşi nume de a instrui participanţi activi din domeniul construcţiei de acoperişuri şi învelitori pentru acoperişuri.

Deşi în ultimul deceniu importantă diplomelor şi a calificărilor a fost mult diluată de fenomene precum „fabricile de diplome” şi prezenţa unei multitudini de experţi autodeclaraţi pe internet, există locuri în care lipsa priceperii şcolite, adică a calificării, se văd imediat. O vedem, mulţi dintre noi, în pereţii strâmbi de acasă, în ţevile montate pe nişte trasee aparent imposibile, sau în acoperişul care, deşi garantat zeci de ani, are nevoie de reparaţii aproape imediat după montaj.

În lipsa unor programe educaţionale centrate pe meserii şi abilităţi, sau măcar a reglemetarilor la nivel de breaslă, la care se adaugă utilizarea masivă mâinii de lucru necalificate pe şantiere, rezultatul este firesc: lucrări necorespunzătoare, materiale neconforme, bani risipiţi şi un consumator convins că “aşa e în România”.

citește mai mult
Avans de peste 30% pentru vânzările Wetterbest în primele patru luni ale anului
1 iunie 2016

În perioada ianuarie – aprilie 2016, Grupul Wetterbest a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 30 milioane RON, în creștere cu 36% față de perioada similară a anului trecut. La vânzările raportate au participat toate cele trei companii din grup: Depaco (producător de ţiglă metalică, tablă cutată şi sisteme de drenaj), Polnebo (importator de folii, membrane, șuruburi şi ferestre de mansardă) şi Cortina (producător şi distribuitor).

Evoluția vânzărilor a fost determinată, în principal, de creșterea cererii pentru produsele Wetterbest, potențată de vremea favorabilă. De asemenea, avansul s-a datorat și extinderii portofoliului cu produse lansate anul trecut, precum țigla metalică Wetterbest Gladiator, acoperișul plan Wetterbest Click și tabla cutată W60, care s-au bucurat de succes în rândul clienților, în linie cu tendința de creștere a cererii pentru materiale de calitate ridicată.

citește mai mult
Wetterbest, creștere cu 30% a cifrei de afaceri în 2015
27 ianuarie 2016

În anul 2015, compania Depaco, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperişuri, prezentă pe piaţă prin brandul Wetterbest, a obținut o cifră de afaceri de 107 milioane lei, în creștere cu 30% față de anul 2014.

”Creșterile obținute sunt semnificative și chiar ne-au depășit așteptările. Dar și mai mulțumiți suntem de faptul că am reușit să ne consolidăm afacerea și să asigurăm o bază sănătoasă de dezvoltare pe termen mediu și lung. Ne-am concentrat pe creșterea producției și a productivității, îmbunătățirea organizării și a nivelului de pregătire profesională a echipei. Realizări importante au fost finalizarea unor proiecte consistente de investiții și lansarea pe piață a trei produse noi (Wetterbest Click, Wetterbest Gladiator și W60)”, a declarat ing. Dragoș Irimescu, Director General Depaco.

citește mai mult
Wetterbest propune un al treilea produs nou, tabla cutată W60, cu înălțimea cutei de 60 mm
25 octombrie 2015

În prima parte a anului, Wetterbest a lansat două profile noi: tabla plană fălțuită Wetterbest® Click și profilul de țiglă metalică de tip roman Wetterbest® Gladiator. Începând cu luna octombrie, compania propune un al treilea produs nou, tabla cutată W60, cu înălțimea cutei de 60 mm, ideală pentru construcțiile industriale care au nevoie de un acoperiș puternic sau unde se foloseşte cofragul pierdut. Este un produs special, foarte rezistent la încovoiere datorită profilului cu unghiuri apropiate de 90 de grade. Produsul va fi disponibil și în varianta din oțel de 1 mm grosime.

Strategia de dezvoltare a companiei Depaco, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperişuri, prezentă pe piaţă prin brandul Wetterbest® prevede dezvoltarea periodică a portofoliului de produse.

citește mai mult
Wetterbest, creștere de 25% în primele 9 luni din 2015
22 octombrie 2015

Compania Depaco anunţă o creștere de 25% în primele nouă luni ale anului 2015, ajungând la o cifră de afaceri de 78 milioane lei și un volum de aproximativ 2,5 milioane mp de țiglă metalică. Strategia de dezvoltare a companiei prevede dezvoltarea periodică a portofoliului de produse.

Grupul, care cuprinde companiile Depaco, Polnebo si Cortina, a avansat cu 22% in aceeasi perioada, pana la 100 milioane lei. Pentru anul acesta, reprezentantii companiei si-au propus atingerea nivelului de 100 milioane lei pentru Depaco si 130 milioane lei pentru Grup.

”Rezultatele obtinute in primele 9 luni sunt satisfacatoare si ne dau incredere ca ne vom indeplini obiectivele pentru anul acesta. Desigur, depindem si de conditiile meteo si de evolutia pietei, dar premisele sunt foarte bune”, a declarat ing. Dragos Irimescu, Director General Depaco.

citește mai mult
Wetterbest® Gladiator, o ţiglă metalică cu profil simetric şi rezistenţă de legendă
25 septembrie 2015

Depaco a lansat Wetterbest® Gladiator, un sistem de învelitori metalice, inspirat din eleganța acoperișurilor clasice mediteraneene, care aduce în prim plan profilul roman cu simetrie faţă de axa longitudinală.

Cea mai importantă aplicaţie a simetriei faţă de axa longitudinală este montajul de tip zig-zag, care oferă posibilitatea montajul a doar trei module de ţiglă metalică în acelaşi punct, spre deosebire de montajul clasic care necesită patru module, precum şi posibilitatea montajului indiferent de poziție, una sub/deasupra celeilalte, atât foaia din stânga, cât și cea din dreapta.

Wetterbest® Gladiator este o alegerea foarte bună pentru casele situate în zone geografice cu grad ridicat de salinitate cum sunt cele de la malul mării, unde rafalele de vânt cu sare şi nisip sunt frecvente.

citește mai mult
Depaco deschide o noua linie de productie Wetterbest, parte a unui proces investitional de 1,5 mil. euro
11 septembrie 2015

Compania Depaco, unul dintre cei mai mari producatori de sisteme pentru acoperisuri, a deschis o noua linie de productie, cea de-a patra de la fabrica din Baicoi, ca parte a unui proces investitional de 1,5 milioane de euro.

Wetterbest Gladiator aduce in prim plan profilul roman cu simetrie fata de axa longitudinala. Noua linie de productie face parte dintr-un program sustinut de investitii de peste 1,5 milioane de euro in perioada 2015 – 2016.

Compania si-a propus sa livreze din fabrica de la Baicoi peste 200.000 mp de Wetterbest Gladiator pana la finalul anului 2016, prin intermediul retelei nationale de parteneri distribuitori.

citește mai mult
Acoperis din panouri faltuite, simplu de montat datorita sistemului click
18 iunie 2015

Acoperişurile metalice sunt printre cele mai cautate tipuri de invelitori, foaia metalica fiind suficient de rezistenta si interesanta din punct de vedere estetic pentru a fi folosita inclusiv la placarea de fatade, de exemplu.

Panourile faltuite gata pentru montaj ofera aceeasi satisfactie estetica si rezistenta ca si tabla faltuita pe loc, si in plus aduc o mare simplitate si usurinta la montare, cu sistemul click de imbinare a placilor.

Placile se imbina cu usurinta doar prin suprapunerea click, fara scule si abilitati tehnice speciale. Este produs 100% romanesc, al companiei Depaco, a aparut pe piata anul acesta si se gaseste pe piata sub denumirea Wetterbest Click.

citește mai mult
Depaco, investiţii de peste 3,5 milioane euro în perioada 2013-2016
11 iunie 2015

Compania Depaco anunţă intenţia de a îşi continua planul de investiţii în România. Astfel, în perioada 2015 – 2016, compania va angaja peste 1,5 milioane de euro în: spaţii de depozitare, infrastructură, utilaje complementare pentru sistemul de drenaj şi un nou soft de producţie.

În ultimii ani s-au făcut investiţii susţinute, în vederea consolidării activităţii de producţie locală şi asigurării celor mai moderne tehnologii. Spre exemplu, în perioada 2013-2014, compania a investit peste 2 milioane de euro. De asemenea, un pas important făcut anul trecut l-a constituit demararea producţiei în Oltenia (localitatea Podari, judeţul Dolj).

citește mai mult