Reputaţia unui brand
Reputaţia unui brand, fie ea câştigată prin experienţa proprie a beneficiarului sau prin experienţa unor apropiaţi sau experţi la care apelează, precum arhitecţi, ingineri, meşteri, va cântări destul de mult în momentul decizional, chiar asta dacă presupune alocarea unui buget mai mare pentru proiect. Cel mai ieftin este să faci bine de la început, chiar şi cu bani mai mulţi, decât să economiseşti pentru ca ulterior să fie nevoie de reparaţii.
DIY este în creștere
Când vine vorba de construcţiile realizate în regie proprie, valoarea finală a proiectului este relativă, deoarece pe lângă investiţiile materiale, adică bani, se adaugă şi timpul petrecut în procesul de construire. În general, cei care aleg să procedeze astfel, pe cont propriu, fie vor să economisească din bugetul pe care altfel l-ar da unei echipe de construcţii, fie au mai multă încredere în lucrul făcut de mâna lor, fie sunt pasionaţi de meşterit şi vor să se mândrească la final cu rezultatul muncii lor.
Astfel, reputaţia unui brand, fie ea câştigată prin experienţa proprie a beneficiarului sau prin experienţa unor apropiaţi sau experţi la care apelează, precum arhitecţi, ingineri, meşteri, va cântări destul de mult în momentul decizional, chiar dacă asta presupune alocarea unui buget mai mare pentru proiect.
Brandul contează
Alţi jucători din piaţa materialelor de construcţii sunt de părere că cel mai ieftin este să faci bine de la început, chiar şi cu bani mai mulţi, decât să economiseşti pentru ca ulterior să fie nevoie de reparaţii. Un brand cunoscut ar trebui să confere încredere că banii nu vor fi irosiţi.
Orice mică economie făcută în etapa de alegere a ferestrelor poate duce la probleme sau cheltuieli majore ulterior, ţinând cont că o fereastră bună poate să reducă factura utilităţilor la jumătate. La nivel de branding, Casa Noastră alocă între 2% şi 5% din bugetul anual de investiţii pentru mesajele pe care vrea să le comunice, în funcţie de perioada aleasă din an.